Lansarea proiectului „Dezvoltarea turismului rural în raionul Nisporeni”.
10.11.2017 Accesări: 68

      Joi, 9 noiembrie, în incinta Consiliului raional a avut loc Lansarea proiectului Dezvoltarea turismului rural în raionul Nisporeni”.

        Proiectul este finanțat de Ambasada Franței în Moldova în parteneriat cu ONG “Greff”, și se integrează ca activitate a unui proiect mai amplu, care are ca bază Crearea unui parteneriat moldo-francez în vederea stimulării și promovării potențialului turistic al Republicii Moldova. Axele proiectului sunt: încurajarea relațiilor comerciale dintre raionul Nisporeni și or.Roanne din Franța; promovarea turismului solidar în raionul Nisporeni, instruiri/schimb de experiență. La ședință au participat dnul Jean-Pierre Frobert, membru al ONG „GREFF”; Oxana Mînăscurtă, șef secția Economie; Angela Ionel, sp. secția Cultură; Rodica Marian, sp. DÎTS; primari și agenți economici din raion.

   Ședința de lansare a fost continuată cu orele de instruire a limbii franceze pentru persoanele direct implicate în implementarea proiectului.

 

Tel +373 (264) 22058
Fax +373 (264) 22291
Adresa : MD – 6401, or. Nisporeni, str. Ioan Vodă, 2
Copyright © 2017 CONSILIUL RAIONAL NISPORENI. REPUBLICA MOLDOVA. Toate drepturile rezervate.