COVID-19: Reziliența și sustenabilitatea societății civile este un proiect regional implementat de IREX Europe și finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul își propune să sprijine societatea civilă, activiști/stele independenți/te și mass-media independentă astfel încât să-și poată continua activitatea pe timp de pandemie de COVID-19 și după aceasta.

Suntem în căutarea unor organizații mici și mijlocii din societatea civilă (OSC) și mass-media independentă care au fost afectate de pandemie și necesită sprijin pentru continuarea activităților.

 

DESPRE GRANTURI

Pentru OSC-uri

Granturile sunt destinate OSC-urilor ce promovează o cauză socială sau ecologică bine definită, au fost afectate de pandemia de COVID-19, nu au resursele necesare pentru a-și continua activitatea în mod eficient și posedă potențialul de a dezvolta sustenabilitatea organizației prin implementarea grantului.

 

LOTUL 1: Granturi de urgență destinate OSC-urilor pentru suport esențial de până la 25.000 EURO. Costurile și activitățile eligibile pot include dar nu se limitează la:

  •  costuri operaționale (spre exemplu, salariile, chiria biroului, rechizitele de birou, costurile de securitate, etc.);
  •  suport pentru activitățile întreprinse ca răspuns la situația de criză (de exemplu, monitorizarea încălcării drepturilor omului în timpul pandemiei);
  •  servicii de consultanță și expertiză cu privire la modalitatea de reacție/răspuns la criza actuală și elaborarea unui plan de acțiuni.

Grantul poate acoperi costurile suportate de OSC-uri începând cu data de 27 martie 2020. Spre exemplu, chiria biroului sau salariile pentru lunile aprilie, mai și iunie din perioada carantinei.

 

LOTUL 2: Granturi pentru asistență psihosocială și legală destinate activistelor/știlor și celor ce lucrează în domeniul OSC-urilor și grupurilor de inițiativă. Granturi de până la 2.000 EURO pentru persoane individuale și granturi de până la 5.000 EURO pentru aplicații colective. Exemple de activități eligibile pot include dar nu se limitează la:

  •  suport psihosocial online pentru activiști/ste și angajați/te în cadrul OSC-urilor care trec prin stres și ardere profesională (burn-out);
  •  consiliere juridică pentru OSC-uri / activiști și activiste care sunt persecutați/te și necesită sprijin juridic pentru gestionarea procedurilor punitive;
  •  instruire cu privire la prevenirea și combaterea arderii profesionale;
  •  activități de relax.

 

LOTUL 3: Granturi pentru suport tehnic și digitalizare de până la 8.000 EURO. Activitățile și costurile eligibile pot include dar nu se limitează la:

  • echipament necesar pentru a lucra de acasă sau pentru a desfășura activități online (spre exemplu, telefoane, computere, software, abonamente la servicii de conferințe online, etc.);
  • consultanță, planificare strategică și instruire pentru utilizarea noilor tehnologii pentru îmbunătățirea modului și mediului de lucru (spre exemplu, cum să derulezi evenimente sau campanii online, securitatea online, inclusiv criptare, comunicare sigură și „autoapărare digitală”);
  • dezvoltarea instrumentelor sau serviciilor care să permită prestarea suportului online sau de la distanță pentru beneficiari/e, inclusiv celor din grupurile vulnerabile (spre exemplu, linii telefonice pentru victimele violenței domestice sau tinerii/ele LGBTQI+, linii telefonice pentru persoanele în etate);
  • suport pentru activitatea din mediul online sau pentru rețelele online de OSC-uri;
  • elaborarea informației audiovizuale;
  • colectarea de fonduri și comunicarea/vizibilitatea online;
  • instruire și mentorat pentru a spori tranziția de la o finanțarea bazată pe proiect la una bazată pe program

 

Pentru mass-media independentă și OSC-uri din domeniul media

Granturile sunt disponibile pentru mass-media independentă și OSC-urile din domeniul media care prin propria activitate asigură și promovează veridicitatea faptelor și informației, contribuie la reducerea dezinformării prin narațiuni alternative și au fost afectate de pandemia de COVID-19.

 

LOTUL 4: Granturi de urgență pentru suport esențial pentru mass-media independentă și OSC-urile media. Granturi de până la 20.000 EURO pentru mass-media regionale și de până la 40.000 EURO pentru mass-media națională. Activitățile și costurile eligibile pot include dar nu se limitează la:

  • costuri operaționale  (spre exemplu, salariile, chiria biroului, rechizitele de birou, costurile de securitate etc.);
  • suport pentru activitățile întreprinse ca răspuns la situația de criză (de exemplu, monitorizarea încălcării drepturilor omului în timpul pandemiei);
  • servicii de consultanță și expertiză cu privire la modalitatea de reacție/răspuns la criza actuală și elaborarea unui plan de acțiuni;
  • servicii de consultanță și expertiză pentru îmbunătățirea conținutului editorial și a strategiilor de diseminare.

 

Pentru toate loturile, se va acorda prioritate cererilor parvenite de la organizațiile care nu au beneficiat anterior de sprijinul nostru. Cererile parvenite din afara Chișinăului sunt încurajate și binevenite.

Cererile parvenite de la organizațiile politice sau religioase nu vor fi luate în considerare.

Suportul poate fi oferit pe o perioadă de până la 24 luni.

 

CUM SĂ APLICI

Dosarul de aplicare poate fi depus în română, rusă sau engleză, la următoarea adresă de e-mail: [email protected] cu mențiunea denumirii lotului în subiectul e-mail-ului.

Dosarul de aplicare trebuie să conțină:

  • formularul de aplicare completat;
  • certificatul de înregistrare (doar în cazul OSC-urilor înregistrate).

 

FORMULAR 

Formularul de aplicare poate fi descărcat accesând următoarele link-uri:

Formular de aplicare LOT 1 – Granturi de urgență pentru suport esențial destinate OSC-urilor: RO, RU, ENG

Formular de aplicare LOT 2 – Suport psihosocial și legal destinat celor ce activează în cadrul OSC-urilor și grupurilor de inițiativă: RO, RU, ENG

Formular de aplicare LOT 3 –  Granturi de digitalizare: RO, RU, ENG

Formular de aplicare LOT 4 – Granturi de urgență pentru suport esențial pentru mass-media și OSC-uri: RO, RU, ENG

Notă: Formularul trebuie descărcat în dispozitivul Dvs., iar apoi completat și trimis. Formularul nu se completează în regim online și nu este necesar accesul. 

 

Granturile vor fi oferite în mod continuu. Pentru prima rundă de selecție, termenul limită de depunere a cererilor este 31 iulie 2020.

 

INFORMAȚIE SUPLIMENTARĂ

Pentru mai multe detalii cu privire la aceste oportunități, puteți descărca ghidul solicitantului / solicitantei accesând următoarele link-uri: RO, RU.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com