Înscrie-te la proiectul ”Film Together” și fă un film documentar!
Studioul de producție audiovizuală OWH Studio, cu suportul Ambasadei Statelor Unite, lansează proiectul “Film Together”- atelier de producție a filmelor documentare pe ambele maluri ale Nistrului.
Zece tineri, de pe ambele maluri, vor fi selectați pentru a produce documentare cu durata de până la 5 minute, având ca punct de pornire următoarele teme de actualitate:
- Bussines;
- Ecologie;
- Turism (urban);
- Turism (rural);
- Artă.
Tinerii vor fi instruiți în cadrul unui atelier online (12 septembrie) cu participarea a trei experți naționali și internaționali. Cei 10 participanţi, uniți în echipe vor fi ghidați pe tot parcursul proiectului în producția documentarelor. Pentru realizarea scurtmetrajelor echipelor li se va acorda suport financiar.
Premiera filmelor documentare va avea loc online, pe site-ul Filme din Moldova Online.
Termen limită de aplicare: 1 septembrie 2020
Link-ul către formularul de participare.
Film Together este un proiect realizat de OWH Studio și susținut financiar de Ambasada Statelor Unite, cu scopul de a fortifica relația de prietenie și de a iniția tinerii creativi de pe cele două maluri în domeniul cinematografiei.
Pentru mai multe detalii accesați pagina de facebook Film Together sau contactați la numărul de telefon 022 232 771.