În urma deplasării În județul Maramureș din România, în perioada 25-27 aprilie, președintele raionului Nisporeni, dl Vasile MĂRCUȚĂ a participat vineri la o conferință de presă susţinută la sediul agenției „INFOTAG” cu referire la procesul de absorbție a fondurilor europene de către Republica Moldova.
Președintele a menționat în interviul acordat, despre cât de important este parteneriatul cu colegii români în procesul de stabilire a priorităților, vizând proiectele europene și dobândirea bunelor practici.
Dl președinte a afirmat „Întâlnirile cu colegii și partenerii de peste Prut ajută la învățarea din experiența României în implementarea proiectelor de diferite tipuri care au fost susținute financiar din fonduri UE”.
În discursul său, dl MĂRCUȚĂ a mai menționat și despre importanța sectorului asociativ pentru Republica Moldova, dat fiind faptul ca în prezent raionului Nisporeni împreună cu raionul Hancești fondează prima Asociație de Dezvoltare Intercomunitară din țară, „Bazinul râului Nârnova”, care are ca și scop aprovizionarea cu apă și sanitație a localităților din bazinul râului.