În data de 30.05.2024 în incinta Consiliului raional Nisporeni a avut loc Campania de informare „Cunoaşte dreptul tău electoral”, în scopul familiarizării publicului ţintă cu prevederile legislaţiei electorale şi ale cadrului normativ conex, cu accent pe organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi a referendumului republican constituţional. Totodată a fost abordat şi subiectul ce priveşte erorile care persistă în listele electorale. La şedinţă au participat reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, ai serviciilor desconcentrate, ai partidelor politice şi organizaţiilor neguvernamentale.
RAIONUL NISPORENI
CONDUCEREA RAIONULUI
CONSILIUL RAIONAL
ACTE NORMATIVE
Din aceeași categorie
Noutati
Curtea de Conturi invită cetățenii să participe la un sondaj de opinie privind accesul la serviciile de asistență medicală. Chestionarul este anonim și urmărește identificarea experiențelor, dificultăților și problemelor întâmpinate de cetățeni la accesarea serviciilor medicale. Participarea este voluntară, iar răspunsurile sunt confidențiale și vor fi utilizate exclusiv în cadrul misiunii de audit.
Consiliu Administrator19 august 2026
Noutati
30 iulie- Ziua Mondială împotriva Traficului de Ființe Umane
Consiliu Administrator30 iulie 2026
