“Dezvoltarea capacităților organizațiilor societății civile” este un proiect regional implementat de IREX Europe și finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul își propune să consolideze organizațiile societății civile și să îmbunătățească capacitatea lor operațională și organizațională, inclusiv prin evaluarea organizațională, instruirea internă și oferirea de granturi mici.
Suntem în căutarea unor OSC-uri și organizații locale mici și mijlocii care doresc să organizeze evenimente și activități cu scopul de a spori implicarea comunităților locale, de a sensibiliza comunitatea cu privire la activitățile organizațiilor și de a crește comunitatea de susținători/oare ale organizațiilor și cauzelor pe care acestea le promovează:
- organizează evenimente / activități pentru promovarea și susținerea unei cauze sociale sau ecologice;
- prezintă un plan coerent și clar de desfășurare a activităților / evenimentelor;
- descriu în mod clar impactul și rezultatul așteptat ca urmare a implementării activităților / evenimentelor;
- au potențialul de a contribui la sustenabilitatea evenimentelor / activităților după implementarea grantului mic.
Exemple de activități / evenimente pot include, dar nu se limitează la: proiecții de filme, discuții publice, expoziții de fotografii, ateliere de autoapărare, târguri tematice, participare la organizarea manifestațiilor publice, precum “Marșul Fără Frică” al comunității LGBTQ+ sau “Marșul Solidarității” cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, biblioteci vii (biblioteci umane), marșuri locale pentru a combate stereotipurile cu privire la persoanele marginalizate în rândul populației locale, grupuri de suport de la egal la egal pentru victimele violenței / discriminării, sesiuni de informare offline / online care vizează diferite grupuri de persoane, flashmob-uri tematice, ateliere de artă pentru a împărtăși abilități și a sensibiliza asupra unei cauze, evenimente de sensibilizare în parteneriat cu mass-media locală, vlogging și podcasting, inițiative comunitare pentru promovarea voluntariatului, etc.
OSC-urile selectate vor beneficia de un grant mic de până la 3.000 Euro pentru organizarea și implementarea activităților. Totodată, OSC-urile vor putea beneficia de sprijin și consiliere din partea unui/ei expert/e în domeniul mass-media și campanii.
OSC-urile sunt eligibile să aplice în mod individual sau în parteneriat cu alte organizații.
Se va acorda prioritate cererilor parvenite de la organizațiile care nu au beneficiat anterior de sprijinul nostru. Cererile parvenite din afara Chișinăului sunt încurajate și mai mult decât binevenite.
Cererile de la organizațiile politice sau religioase nu vor fi luate în considerare.
Evenimentele / activitățile pot fi desfășurate până în septembrie 2021.
CUM SĂ APLICI
Cererile pot fi depuse până la 24 iulie 2020, ora 23:59 (fusul orar al Republicii Moldova), în română, rusă sau engleză, la următoarea adresă de e-mail: [email protected]
Cererile incomplete sau trimise după data limită nu vor fi admise.
Dosarul de aplicare trebuie să conțină:
- formularul de aplicare completat disponibil la următoarele link-uri: RO, RU, ENG;
- certificatul de înregistrare în cazul OSC-urilor.
Pentru mai multe detalii cu privire la această oportunitate, puteți descărca ghidul solicitantului / solicitantei la următoarele link-uri: RO, RU.