Centrul de Informații Universitare anunță lansarea concursului de granturi pentru sectorul neguvernamental Women’s Digital Center, proiect realizat cu suportul financiar al Orange Moldova și al ATIC, în cadrul Proiectului Tekwill, susținut financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suedia. Women’s Digital Center este un proiect de educație digitală și antreprenorială pentru femeile și tinerele din Republica Moldova.
Proiectul prevede crearea, în cadrul a 3 organizații neguvernamentale plasate în regiunile RM, a unui spațiu dedicat instruirii digitale și profesionale pentru participantele în proiect, cu vârsta cuprinsă între 18-45 ani, astfel ca, în urma inițiativei, acestea să devină capabile să-și lanseze/administreze și promoveze o mică afacere.
Pentru implementarea proiectului, cele 3 ONG-uri vor fi selectate, în baza de concurs, în vederea acordării unui grant sub forma de resurse financiare, precum și de echipament digital relevant activității educaționale.
Termen limită: 1 octombrie 2020
Mai multe detalii, inclusiv documentele de aplicare, pot fi accesate aici.