În urma unui parteneriat cu Societatea Invalizilor din Republica Moldova , Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei din cadrul Consiliului raional, au reușit să asigure persoanele din raza raionului Nisporeni aflate în dificultate de a se deplasa, cu fotolii rulante. Totodată un număr considerabil de fotolii a ajuns și în Instituția Medicală Spitalul Raional, Centrul de Sănătate , urmând ca o parte dintre ele să ajungă în fiecare centru medical din localitățile raionului. Astfel persoanele cu nevoi speciale au o șansă la o viață mai bună.
Consiliul raional apreciază munca depusă de angajații din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei și mulțumește Societății Invalizilor din Republica Moldova pentru ajutorul oferit.