Astăzi, 26 aprilie 2023, la Nisporeni s-au desfășurat evenimentele dedicate comemorării a 37 de ani din ziua producerii catastrofei de la Centrala Atomoelectrică de la Cernobîl.
În acest context vicepreședinții Sergiu SOCOCOL și Victor TULBURE, împreună cu alți reprezentanți ai instituțiilor Statului și participanți la lichidarea consecințelor accidentului nuclear, au depus flori și au ținut un minut de reculegere în memoria celor care au suferit de pe urma catastrofei din 1986.
În urmă cu 37 de ani, pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare Cernobîl din Ucraina a explodat, după șir de erori umane, provocând cel mai grav incident din istoria nucleară civilă. Zona morţii” de la Cernobîl – un teritoriu otrăvit de radiaţii – se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Cunoscut oficial drept „zona de excludere”, acesta este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986.
Menționăm că la lucrările de lichidare a accidentului au participat 3500 de cetățeni ai Republicii Moldova, până în prezent aproximativ 870 au decedat, iar ceilalți au rămas cu diferite grade de dizabilitate.
Veșnică memorie celor care s-au sacrificat pentru lichidarea consecințelor și multă sănătate celor rămași cu sechele.
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com