La 27 aprilie curent, președintele raionului, dnul Vasile MĂRCUȚĂ a participat la ședința ordinară a Consiliului Județean Ialomița, în contextul Înțelegerii de Cooperare între unitățile teritorial-administrative. Vizita se datorează examinării în ordinea de zi a chestiunii privind aprobarea proiectului de finanțare pentru achiziționarea unui incinerator de prelucrare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală a Instituțiilor Medico-Sanitare Publice din raionul Nisporeni. În rezultat, hotărârea a fost aprobată în unanimitate, ca urmare fiind semnat Acordul de finanțare între părți.
Consiliul raional, președintele raionului cât și locuitorii raionului Nisporeni apreciază susținerea și aportul partenerilor la consolidarea relațiilor strategice.
Urmare vizitei președintelui raionului, dnul Vasile MĂRCUȚĂ, la Ialomița, instituțiile medicale din raion vor beneficia de un incenerator pentru distrugerea și tratarea corespunzătoare a deșeurilor medicale, un dispozitiv extrem de important în activitatea acestora.
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com