Asigurarea unei infrastructuri durabile este o prioritate pentru raionul Nisporeni. Sub acest aspect, Consiliul raional Nisporeni îşi canalizează toate eforturile pentru a implementa proiecte menite să îmbunătăţească infrastructura raionului Nisporeni, în beneficiul locuitorilor raionului Nisporeni.
În prezent, se află în desfăşurare proiectul ce vizează lucrările de reparaţie a segmentului de drum local L 403 Nisporeni-Mărinici. La asfaltarea respectivei porţiuni de drum, este folosită o formulă nouă în raionul Nisporeni, unde deșeurile de plastic sunt reciclate în aditivi pentru asfalt, pentru a-l face mai rezistent. Este vorba despre o tehnologie care mărește calitatea asfaltului cu 30% și prelungește durata de viață a infrastructurii rutiere. Noua tehnologie a fost adusă în ţara noastră de către “Macrebur”, companie eneglezească.
În acest context, la primele lucrări de asfaltare a porţiunii de drum local L 403 Nisporeni-Mărinici, au fost prezenţi şi reprezentanta Ambasadei Marii Britanii în Republica Moldova, dna Natalia VITIUC, care alături de dl Ion DIAVOR, preşedintele raionului şi antreprenorul dl Marin SÎRBU , au monitorizat situaţia.